duminică, 10 octombrie 2010

Cine uita, nu merita ! - Ioan Toba - "Hatmanu"

Foarte putini, o mana de oameni, au auzit de lt. colonelul Ioan Toba - "Hatmanu", spaima bolsevicilor in al 2-lea razboi mondial. Ca majoritatea celor care au luptat impotriva comunistilor si nu s-au plecat in fata "ciumei rosii", Hatmanu este un EROU !!
Pe 23 august 1939 se incheie la Moscova Pactul  Molotov-Ribbentrop, prin care rusii au fost autorizati sa ocupe samavolnic Basarabia si nordul Bucovinei. In aprilie sovieticii ne dau ultimatumul pentru cedarea fara lupta a acestor provincii, iar pe 26 iunie 1940 trupele sovietice patrund pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei, nerespectand orarul prestabilit. Incalcand prevederile ultimatumului, militari sovietici au incercat sa ocupe cu forta Manastirea Putna,  situata la 12 km de noua frontiera. ruşii având intenţia de a ocupa toată Bucovina; doar intervenţia hotărâtă şi în forţă a lui Ion Toba-Hatmanul, comandantul Escadronului 25 Cavalerie, a salvat România de la o catastrofă şi mai mare. Că ce s-a întâmplat a fost bine pus la punct stă mărturie şi faptul că în 1950, aflat în prizonierat în URSS, Tribunalul Militar Ambulant de la Sverdlovsk l-a judecat pentru acest incident de frontieră pe Ion Tobă- Hatmanul şi l-a condamnat la alţi 25 de ani de închisoare !
La intrarea Romaniei in razboi, a devenit cel mai temut vanator de partizani rusi, din spatele frontului in zona Crimeeii
Dupa 23 august 1944, “Hatmanul” nu a "intors" armele, alegand sa lupte pana la ultima picatura de sange impotriva comunismului. Incadrat cu gradul de SS-Sturbahnfuhrer in „Jagdwerband Kommando Skorzeny Sud-Ost”, sub comanda celebrului Otto-Skorzeny, Hatmanul va lupta alaturi de alti voluntarii romani din SS pana la finalul razboiului in Muntii Tirolului impotriva Armatei Rosii.
Intors in tara, “Hatmanul” avea sa fie predat sovieticilor (evident) si inchis in lagarele siberiene, de unde se va intoarce in 1955. In Romania, jigodiile comuniste il arunca direct la Gherla unde sta pana in 1964! Dupa 18 ani de puscarie grea, pentru ca nu si-a tradat poporul, isi regaseste familia intr-o situatie deplorabila, sotia bolnava de:astm, ulcer, debilitate iar fetita data afara din facultate... Se pierde in anonimatul cenusiu al vietii "socialiste", incercand sa-si ajute familia si (se pare) primind o pensie de fost ofiter, dar nu de la statul roman, ci din RFG... Moare in 1979.
Ioan Toba Hatmanu a gresit o singura data in viata sa de militar roman, la 23 august 1944, a ales sa nu-si tradeze credinta, sa nu ingenuncheze in fata rusilor si sa continue lupta impotriva comunistilor... Greseala aceasta l-a transformat in EROU!
P.S. Biserica Ortodoxa Romana, continua aservirea fata de comunisti si dupa 1989! Din nefericire, actul de vitejie din 1940 de la Putna al Hatmanului si oamenilor lui este lăsat şi astăzi într-o nedreaptă uitare. Site-ul mănăstirii nu menţionează nimic despre această întâmplare, dar nu uită să noteze vizita bolsevicului Ion Iliescu în sfântul locaş!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu