Poeta copilariei

Mi-am adus aminte, zilele acestea, de o poezie frumoasa si trista, ca o zi tarzie de toamna. Eram copil si mama mi-a citit-o, impresionat pana in adancul sufletului, o mai tin minte si acum in buna parte. Nu stiu daca se mai studiaza autoarea in scoala, dar aceasta Doamna de o frumusete firava si delicata, a lasat in urma poezii exceptionale.

Elena Farago s-a născut la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 rămâne orfană de mamă și este nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena rămâne și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul „România muncitoare”.

În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii,„Versuri”, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.

Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele „Șoapte din umbră” (1908) și „Traduceri libere” (1908), iar apoi pentru volumele „Șoaptele amurgului”, „Din traista lui Moș Crăciun”, apărute în 1920. În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani.De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret "Prietenul Copiilor" (1943-1946). Elena Farago s-a stins din viață în 1954, la Craiova după o lungă suferință.În 1978, la propunerea UNESCO, poeta Elena Farago a fost omagiată la împlinirea a 100 de ani de la naştere (deci tot strainii...).

Eu am numai trei picioare,

Si de-abia ma misc: top, top,
Rad cand ma-ntalnesc copiii,
Si ma cheama "cutu schiop".

Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziua
Si plang mult cand ma gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am sa traiesc.

Si cand ma gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copii de pe drum!...

Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea sa stau cu dansii,
Sa ma joc si sa-i ascult!

Dar copiii rai la suflet
Sunt urati, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din rautate
Cu o piatra in picior,
Si-am zacut, Si-am plans atata,
De credeam ca am sa mor...

Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea sa-mi fie bun,
Si-as putea sa-l musc odata
De picior, sa ma razbun,

Dar il las asa, sa vada
Raul, ca un biet catel
Are inima mai buna
Decat a avut-o el.

Elena Farago - Catelusul schiop